Vineri, de Ziua păcălelilor, se trag la sorți grupele premianților, ale băieților buni care s-au calificat la Mondialul de la iarnă. Sunt, în mare parte, aceleași selecționate, aceiași băieți buni dintotdeauna. Țin să spun încă de pe acum că băieții buni nu sunt, ca sens și simbolistică, opusul conceptului de “băieți răi”, cum greșit s-ar putea crede, ci al celui de “băieți slabi”. Acolo, la ultima categorie, ne încadrăm noi, cei mai drepți și mai înțelepți dintre traci, cum spunea istoricul. Cei mai drepți, da, câtă intuiție!
L-am văzut, miercuri seara, la Prosport Live, pe Cristi Borcea, invitat fiind la emisiunea lui Victor Vrînceanu. Și Victor a avut inspirația să readucă în atenție, mai ales că îl avea pe autorul ei în față, celebra frază prin care patronul dinamovist de altădată cerea, destul de sigur pe el, să fie lăsat, alături de jucătorii săi, să se pregătească în liniște pentru Champions League.
Abia acum am înțeles, niciodată nu e prea târziu, că era vorba strict de o proiecție, de pregătiri, nu se includea, cel puțin nu reieșea din respectiva zicere, că era inclusă și participarea. Era posibilă, asta da, dar nu obligatorie! Exact precum acel “să trăiți bine!” despre care unii au crezut că e un angajament, când, în realitate, cică era o urare.
Așa e și acum, prin fotbalul nostru exponențial, vorba unui ziarist. Ne-a bătut Grecia acasă, am făcut 2-2 în Israel și îl așteptăm, (eu, cel puțin, mărturisesc asta), pe Marian Olaianos să intre în direct de la Doha și să ne spună unde au nimerit Cristiano Ronaldo, idolul lui, Luis Suarez, idolul meu, Koke, tot al meu, Mbappe, Messi, idolul planetei „France Football” și mulți alți idoli. Lumea bună va fi învârtită în acele boluri, în Qatar e cald și bine, iar noi continuăm să ne uităm. La televizor, la alții, la acea lume. La cei buni.
Și asta se întâmplă pentru că și acum 15 ani, când cu pregătirea, și astăzi, noi am avut în brațe niște iluzii. Și ne-am hrănit cu ele. Rezultatul e că ne calificăm la Mondiale în exclusivitate prin Televiziunea Română. Spectacolul stabilirii grupelor e mereu fără noi, festivitatea de deschidere e tot fără noi, de un sfert de veac se joacă fără noi, iar Ziua păcălelilor a devenit ziua noastră națională și, deși ne-am prins, ne încăpățânăm să refuzăm adevărul.
Nu e despre Edi Iordănescu această discuție, e despre luciditate. Știu, câtă luciditate, atâta suferință, mă gândesc că nu întâmplător Camil Petrescu înființase o revistă de fotbal, dar, da, hai să fim o clipă atenți la ce ni se întâmplă. Să nu mai punem creionul roșu pe fiecare vorbă a lui Edi, am pus destul, cu toții. Eu, aproape de o viață, pe multe vorbe și tot atâtea fapte. Mi-a ajuns și mie!
Nu, selecția nu a fost greșită, adversarii au fost corect aleși, pentru aceste amicale, Octavian Popescu poate trebuia introdus mai devreme, poate Bordeianu să fi rămas mai degrabă acasă decât atât de mult în teren, da, Bancu nu e fundaș stânga și se vede, așa cum Pușcaș nu mai e, pur și simplu. Discuțiile ar trebui oprite aici, ne pierdem timpul altfel și, oricum, am pierdut deja un sfert de secol. E de făcut altceva.
Astăzi, sau mâine, cât mai repede, poate chiar în timp ce vom cunoaște grupele Angliei, Braziliei sau Argentinei, să avem puterea să recunoaștem că nu e o nedreptate că nu suntem în sferele acelea de plastic care se deșurubează la jumătate. Răspunsul e așa simplu! Sau vi se pare complicat?
Noi am rămas cu băieții slabi și cu speranța că, odată și odată, vor deveni buni. Sau măcar răi, ca uruguayenii, ca mexicanii, ca noi înșine, cei de acum o jumătate sau un sfert de veac. Răi, adică vicleni, arțăgoși, pragmatici. Apoi, într-o zi oarecare, să redevenim buni, să învingem Argentina, Columbia și Anglia, să avem emoții când începe tragerea la sorți, să contăm, într-un cuvânt. Nu se mai poate cu cei căliți doar în bătălii pierdute. Ne-am mințit cu ei până la ridicol.
Frontul comun despre care vorbea Edi e necesar, de acord cu el, dar nu-i și suficient. Cred că nu mai avem prea multe valori, asta e tot. Atât de simplu? Da, atât. Iar ca să avem iar un drum spre înalta societate, (îmi plac titlurile de cărți celebre, da! îmi închipui că merit să le pomenesc) să le căutăm, să le alegem, să impunem aceste valori doar dintre cei tineri. E nu doar unica șansă, ci cred că și ultima.
Altfel, vă voi povesti ce-mi va povesti și mie prietenul Marian Olaianos, la întoarcere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER